Într-un articol publicat în 2017, jurnalistul britanic George Monbiot propunea să ne îndreptăm atenția spre un sector neglijat în discursul public, și anume proprietatea colectivă sau comună (the commons). Potrivit lui, o revitalizare a bunului comun ar aduce mai multă echitate în societate, dar și mai multă responsabilitate la nivel individual. În acest articol, vom explora ideile lui George Monbiot despre proprietatea colectivă și vom descoperi cum se leagă ele de crearea unei biblioteci de lucruri.
Cunoscutul activist George Monbiot atrăgea atenția într-un articol publicat pe blogul personal că există de fapt patru sectoare economice majore: piața liberă, statul, gospodăria și proprietatea comună. El remarca faptul că scena politică actuală este dominată de discuții despre primele două sectoare: capitaliștii/ neoliberalii pledează pentru piața liberă și limitarea intervenției statului în desfășurarea schimburilor economice, pe când social-democrații susțin proprietatea publică, deținută de stat, precum și reglementările care limitează schimburile economice pentru a deservi interesului comun a cetățenilor. Ambele tabere eșuează, potrivit jurnalistului, căci nu iau în considerare celelalte două sectoare.
Gospodăria: ce servicii asigură și cum ar putea fi răsplătite
George Monbiot scria în același articol:
"Atât piața liberă, cât și statul primesc o subvenție masivă din partea gospodăriei: munca neplătită a părinților și a îngrijitorilor, prestată încă în mare parte de femei. Dacă copii nu ar fi îngrijiți, hrăniți, învățați abilități esențiale sau duși la școală, nu ar exista economie. Și dacă oamenii bolnavi, bătrâni sau cu dizabilități nu ar fi ajutați și sprijiniți de alții, factura îngrijirii publice ar ruina statul."
Pentru a recompensa această muncă neplătită oferită ca o subvenție statului și economiei private, jurnalistul propune o soluție simplu de implementat: remunerarea îngrijitorilor.
Cum recâștigăm proprietatea comună
Subiectul bunurilor deținute colectiv este și mai complex. În trecut, proprietatea comună era mai degrabă norma decât excepția: comunitățile de pe un anumit teritoriu foloseau terenurile și resursele existente pe acel teritoriu (apă, minerale, natură), îngrijind de acestea într-un mod responsabil, conștienți fiind că dacă le distrug își distrug lor înșiși bunăstarea. Dar când a fost introdusă proprietatea privată, pământurile și resursele odată publice au fost privatizate abuziv, lăsând familii și comunități fără resursele necesare supraviețuirii. Așa cum remarca George Monbiot, acest lucru încă se întâmplă, prin fenomenul cunoscut în engleză ca land grabbing - în traducere, furtul pământurilor.
Acaparare sau îngrădire. Așa numește Monbiot trecerea proprietății colective în proprietate privată sau a statului, luând comunităților dreptul de a îngriji pământurile și resursele care le susțin existența.
"Furtul valorii de către oameni sau companii care nu au creat valoarea se numește acaparare/îngrădire. Inițial, se referea la confiscarea, prin violență, a pământului comun. [...] Acapararea creează inegalitate. Produce o economie rentier: cei care au capturat resursele esențiale îi forțează pe toți ceilalți să plătească pentru a avea acces la acestea. Destramă comunități și înstrăinează oameni de propria muncă și de ceea ce îi înconjoară. Ecosistemele susținute de comunitate sunt lichidate pentru profit. Inegalitatea, chiriile, atomizarea, alienarea, distrugerea ecosistemelor: toate aceste suferințe ale epocii noastre au fost cauzate de pierderea proprietății comune."
Putem însă recăpăta accesul la proprietatea comună? Bineînțeles. Monbiot sugerează ca toți deținătorii de terenuri să plătească o contribuție pentru pământul înainte comunal deținut, iar statul să administreze acest fond, redistribuind valoarea din comunități mai bogate spre cele mai sărace. O altă sugestie este folosirea banilor publici pentru a cumpăra înapoi proprietățile comune și de a le înmâna comunităților care aveau înainte grijă de ele. Astfel, spune autorul, s-ar recrea spiritul comunitar.
"Proprietatea colectivă, spre deosebire de cea deținută de stat, îi obligă pe oameni să muncească împreună, pentru a susține resursele și a decide cum să folosească veniturile. Dă vieții comunitare un obiectiv clar. Depinde de democrație în forma ei cea mai veridică. Distruge inegalitatea. Oferă un stimulent pentru protejarea lumii vii. Creează, pe scurt, o politică a apartenenței."
Proprietatea colectivă în România
În România, colectivizarea forțată a pământurilor a lăsat urme adânci în mentalul colectiv. Fugim de ideea de colectivizare și de cooperativă întrucât statul comunist a sabotat ideea și a implementat-o abuziv. Obligându-i pe țărani să muncească în așa-numitele cooperative agricole și luându-le mare parte din ceea ce produceau, statul a dezbinat comunitățile locale, în loc să le unească și a transmis și generațiilor următoare spaima de proprietatea colectivă. Ca urmare, avem extrem de puține bunuri deținute colectiv în România, majoritatea cooperative din domeniul agricol, și acelea privite cu scepticism. Dar, din fericire, ideea proprietății deținute în comun de către oameni începe încet-încet să renască.
Modele colaborative precum agricultura susținută de comunitate (ASC și ASAT) au deja început să înflorească mai ales în vestul țării. Apoi, în 2020, a luat naștere Cooperativa de energie, o cooperativă de consum creată pe model european, care oferă membrilor posibilitatea de a cumpăra și de a investi în energie regenerabilă. De curând, s-a înființat și AFIN IFN, prima instituție financiară nebancară (IFN) din România, cu capital românesc colaborativ, care oferă soluții financiare alternative dedicate sectorului economiei sociale.
Cu aceste idealuri și modele în minte, am pornit și noi în conturarea unei biblioteci de lucruri, creată de comunitate, pentru comunitate. Am denumit-o Cotroshare. Citește în următorul articol ce înseamnă Cotroshare, cum funcționează și ce beneficii aduce comunității.